Pachet complet - Ileana Vulpescu - editie aniversara

Pachetul complet Ileana Vulpescu - Editie Aniversara - 12 carti + Caseta contine toate cele 12 carti scrise de Ileana Vulpescu si o Cutie cartonata speciala care cuprinde toate cele 12 titluri:

Cutie speciala, Editie Aniversara, Ileana Vulpescu

1. Arta conversatiei

2. Saruta pamantul acesta

3. Pe apa sambetei

4. Arta compromisului

5. De-amor, de-amar, de inima albastra

6. Viata, viata legata cu ata

7. Ramas-bun casei parintesti

8. Candidatii la fericire

9. Carnetul din port-hart

10. Nota informativa batuta la masina

11. Noi, doamna doctor, cand o sa murim?

12. Preludiu

Arta conversatiei
“Eu cred ca autorul vede realitatea cu anumiti ochi inainte de a se apuca sa scrie o opera, proces invers pentru cititori. Un anumit fel de viata il duce desigur, pe scriitor la un anumit fel de literatura, in care este foarte greu sa stabilesti cat la suta este rezultatul al realitatii si cat al interpretarii ei. Dozajul lor depinde-cred eu- in primul rand de structura scriitorului, de capacitatea lui de a transforma realitatea in metafora.Cu cat aceasta capacitate este mai mare cu atat elementul real din viata de toate zilele a scriitorului va transparea mai putin in opera” - Ileana Vulpescu.

Candidatii la fericire
Frumosi sau urati, prosti sau destepti, norocosi sau ghininosti, intre doua certitudini - nasterea si moartea - sintem in stare sa renuntam la multe idei si la o droaie de idealuri: dar, pitita undeva in suflet, pastram nebiruita aspiratia spre fericire. Oricum, cu totii ne consideram niste candidati, posibili alesi la un scrutin al destinului. Sperand... Sperante ni se vand cu tona, iar noi abia asteptam sa fim mintiti. Ne mintim la randu-ne cat ne tin puterile, tragand nadejde ca macar o data, una singura, fericirea are sa-si arunce ochii si asupra noastra. Desi ea nu prea are obiceiul asta, noi, condamnatii la viata, cutreierand prin lume intr-o doara, o tot pandim. Ne automintim. E poate cea mai frumoasa inchipuire plasmuita de mintea noastra, o umbra propice la care ne adapostim, cand in moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul nostru intre doua certitudini.

Saruta pamantul acesta
Un invingator ii poate aduce invinsului elemente superioare de civilizatie si cultura, de fel de-a trai. Cu siguranta insa il va lipsi de libertate: altfel spus, de capacitatea de a se organiza dupa mintea si dupa dorinta proprie. Nici un cuceritor nu cucereste de dragul celui cucerit.Nici strabunii nostri romani nu i-au cucerit pe stramosii nostri daci fiindca le voiau binele si pentru ca doreau sa-i civilizeze dupa modelul Romei. Indeobste, un popor invins se acomodeaza cu ocupantul, deoarece nici pe vremea libertatii sale nu se poate spune ca era pe deplin independent. Au existat in randul invinsilor daci si insi care au pus calitatea vietii mai presus de viata. Acestia - conformandu-se unui cod nescris al onoarei, transmis din generatie in generatie - au preferat sa-si ia viata decat sa accepte calcaiul cuceritorului: exemplu fiind regele Decebal cu familia lui si capeteniile acestuia.
Din partea romana, respectand la randu-i codul onoarei in care fusese crescut, generalul Longinus intelege sa-si ispaseasca prin sinucidere vina de a se fi lasat prins de daci. "Saruta pamantul acesta" incearca sa-nfatiseze infruntarea dintre invinsi si invingatori, intr-un plan lesne de deslusit la prima vedere; intr-un plan secund, de taina - infruntarea dintre sufletele care nu vor mai fi niciodata ceea ce au fost. In sufletul invingatorilor se strecoara banuiala nedreptatii pe care-o savarsesc venind sa-i stapaneasca pe altii.In sufletul invinsilor, chircit ca de seceta, bucuria nu va mai fi bucurie, in schimb, tristetea si umilintele vor mocni pururi. Aceasta fictiune care si-a dat osteneala de a prezenta o epoca respectandu-i mentalitatea cu gandul permanent la invinsi, seamana a realist compendiu al istoriei neamului nostru de ieri, de azi si de maine.

Ramas-bun casei parintesti
Scriu cam de multa vreme, azvarl mult, pastrez putin, iar cand recitesc acest putin mi se pare ca a fost scris de altcineva. Dac-as fi fost totdeauna multumita de mine, de semenii mei, de viata pe care-o duc, cred ca n-as fi scris (si cred ca n-as scrie) decat scrisori prietenilor si rudelor, la nevoie - cereri pentru eliberarea unor adeverinte; as fi completat (si as completa) formulare necesare in relatiile cu institutiile publice, desi n-as fi atins (si nici n-as atinge) beletristica nici macar cu o floare. M-am apucat sa scriu fiindca ma supar, ma-nfurii mai bine zis, de foarte multe ori; hotarandu-ma sa fiu o persoana urbana, care nu scuipa pe jos, nu-njura decat intre prieteni si nu sparge capetele pe care-ar vrea sa le sparga - fac si eu ce pot: am niste petece de hartie in care ma simt stapana, in care-mi poate fi mila de cine-mi place si-n care pot lua peste picior pe cine-mi place (si, mai ales, pe cine nu-mi place). De cand am scris-o si pan-acum, am avut tot timpul sa ma-ndepartez de cartea asta: continua sa-mi placa doar pe-alocuri si doar uneori. (Ileana Vulpescu, Ramas bun casei parintesti)

Carnetul din port-hart
Acest destin atotcuprinzator este istoria. Ea inalta si coboara, fericeste si sfarima atit destine individuale cit si destine colective: destinul omului, destinul tarii in care s-a nascut, in care traieste. Sint oameni norocosi, dupa cum sint si oameni fara noroc: oriunde si oricind. La fel sint si tari fara noroc. Acest oricind depinde mult de locul in care te-a harazit soarta: si pe tine, om, si tara ta.
Asta si-a dat osteneala sa infatiseze romanul Carnetul din port-hart. Altminteri nu si-a pus in gind sa-nvete pe nimeni – nimic. Pentru invatatura si pentru invataminte avem istoria, care se poate lesne lipsi de toti romancierii.

Arta compromisului
Un scriitor nu poate pretinde ca ar detine adevarul absolut si ca parerile lui ar fi infailibile. Scriitorul este doar un observator si un comentator al vietii, dar mai ales al contemporaneitatii sale. Scriitor, neerijandu-se in judecator, obligat sa aplice fie codul civil, fie pe cel penal, nu da sentinte: constata. Dupa lectura multor carti ramai cu un gust amar. Am invidiat de cand ma stiu autorii care te fac sa razi. Ce har nemaipomenit: analizand necrutator lumea in care traiesti, sa starnesti totusi hohote de ras. Face fiecare ce poate. De multe ori, oamenii se-nseala unii asupra altora. Se pot insela si asupra lor insisi. Fara sa vrea. Grav este cand simuleaza orbirea si inselarea. Despre acestea din urma este vorba in cartea de fata. Conformismul, ca si compromisul, nu face economie de mijloace: astazi, ca si ieri, ca si maine, ca totdeauna; desi de-o perfecta monotonie si necontinand nimic imprevizibil, vrea sa creeze si sa-si creeze iluzia ca schimbandu-si recuzita isi schimba continutul. Pe lume exista prosti cinstiti, prin voia Domnului, dar si mai multi simulanti ai prostiei, care-i prostesc pe altii de-adevaratelea. Printre cei care simt voluptatea de-a imita personajele la moda se numara si snobii. Ei alcatuiesc o congregatie importanta, usor de manipulat, pe care manipulatorii se bizuie, facandu-se ca o iau in serios.
 

De-amor, de-amar, de inima albastra
Ne straduim de totdeauna sa aflam care sunt mecanismele trecerii noastre prin viata. Am vrea sa le-nfrumusetam si s-aurim pilula. Putem sa ne straduim mult si bine; ele raman, prozaic, neschimbate: foamea, dragostea, frica, invidia. Majoritatea oamenilor sunt manati de biciul foamei. Pentru cine nu stie ce va sa zica foamea o poate trata ca pe-un element vulgar. Depinde care e palierul pe care te-a situat nasterea. Nu sunt de dispretuit, ba dimpotriva, sunt chiar de admirat, cei care muncesc si vor sa-si depaseasca palierul din nastere, ca sa aiba ce manca si, in acelasi timp, nu se-nraiesc nicicum, ci restituie societatii macar stradania neamului din care se trag. Pentru un biolog, beneficiind de cele mai moderne mijloace de investigare, e un succes realizarea unei clone: a interventiei pe-un embrion. Pentru taranul care, neam de neamul lui, si-a arat ogorul cu plugul tras de doua vaci costelive, tractorul se-arata minunea minunilor, iar cine-i va lua sapa din mana si va nascoci o unealta care sa praseasca singura va fi cel mai mare inventator.

Viata, viata, legata cu ata
Oare ce sa fie viata pentru om ? Drumul intre prima si ultima suflare, sigur. Iar cand ai trait cea mai mare parte a ei, poti spune ca ar fi si deosebirea dintre inchipuire si realitate. Traim permanent intre ceea ce ne-am dori si ceea ce ni se ofera. Intristatoare pacaleala care trebuie indurata cu mult curaj. Majoritatea oamenilor isi doresc tihna, dupa anumite canoane: casatorie, copii. Copii-din dorinte de-a a lasa urma pe lume si de-ati investi mult-putinul cit ti l-ai isusit. Tu, capra, ti-ai dori ca iada sa sara casa. Precum intreaga noastra existenta si copiii sint parte integranta a ruletei rusesti. Viata noastra depinde adesea de-o spartura in trotuar, ce ne poate lasa schilozi. Depinde, depinde, depinde... Cred ca idealul unei vieti echilibrate e linistea si lipsa evenimentelor care s-o perturbe.

Pe apa sambetei
"Pe apa sambetei" are un titlu foarte optimist. La personajul principal, n-am muncit eu, au muncit in mod egal regimul comunist si cel postcomunist. Eroina se confrunta permanent cu o dilema existentiala: revolta sau acceptare a destinului. Cu alte cuvinte, realitatea e cea care face concurenta cea mai mare fictiunii.
Ileana Vulpescu
Conformismul, ca si compromisul, nu face economie de mijloace: astazi ca si ieri, ca si miine, ca totdeauna, desi de o perfecta monotonie si necontinind nimic imprevizibil, vrea sa creeze si sa-si creeze iluzia ca schimbindu-si recuzita isi schimba si continutul. Un scriitor nu poate pretinde ca ar detine adevarul absolut si ca parerile lui ar fi infailibile. Scriitorul e doar un observator si un comentator al vietii, dar mai ales al contemporaneitatii sale.

Nota informativa batuta la masina

Cartea pe care-o cititi nu prezinta nici o noutate privind Securitatea ori serviciile asemanatoare. Institutia este vazuta dinauntru, de cineva apartinand angajatilor ei, asadar, categoriei „nici cal, nici magar“.

Personajul principal nu e decat o simpla traducatoare, al carei acces la documente - pe care nimeni nu le va cunoaste, poate, vreodata - este dirijat. Nu se vadeste o adepta a regimului comunist, nu-si idealizeaza slujba, ci ramane cum singura se caracterizeaza, o marunta profitoare a situatiei. Si-atat.

Profesia ii spulbera iluziile despre orice si despre oriunde. Eroina, prin propria existenta si prin viata-n general, ajunge la concluzia ca libertatea are numai o semnificatie ideologica, nicidecum o valoare personala, omul fiind liber doar cand isi da duhul. Precum in orice regim si in cel comunist lumea iubeste si se-nmulteste, urmand caile imuabile decise de fire.

Sentimentul care domina personajul este dezamagirea, imuabila si ea pentru sufletul omenesc in orice regim. N-as putea spune ca am dat la iveala un compendiu de pesimism; cat despre unul de optimism, nici vorba, ziua de azi fiind, cu marunte variatii, copia celei de ieri, si a celor de totdeauna... de pretutindeni.

Noi, doamna doctor, cind o sa murim?
„«La om totul trebuie sa fie frumos, de la haine pana la suflet.» parca asa ati spus, Anton Pavlovici! Dumneavoastra care-ati patruns atat de adanc in uratenia din om, in toate intunecimile si micimile din suflete. Sunt medic si simt, citindu-va, ca ati facut si dumneavoastra trotuarul conditiei umane, cum spunea un scriitor despre noi, medicii. Ma uit la toate portretele dumneavoastra si nu reusesc sa va pun un diagnostic. Raman cu aceeasi intrebare: asa arata un geniu? Si omul cum o fi fost? Fericiti cei care v-au cunoscut?“ - Ileana Vulpescu

Preludiu
De cite ori trecea de poarta acestui spital parca i se lasa un nor negru inaintea ochilor, toata tineretea ii fusese tulburata de boala maicasii, care o aducea uneori zi de zi intre zidurile spitalului. Pe vreme buna, Lidia se plimba cu maica-sa kilometri, prin curte, intre pavilioane, povestindu-i filme, piese de teatru, carti citite, fara nicio reactie din partea bolnavei, care-i atarna de brat ca un bolovan.
Era limpede ca nu asculta ce-i spunea fiica-sa fiindca mintea-i era blocata de un singur gind: pierderea averii luate de comunisti, insotita de regretul ca Lidia parasise satul lor in loc sa se marite cu baiatul popii, ori cu al padurarului, ori cu al fostului primar. Ce-i trebuise Lidiei sa plece la Bucuresti si sa faca facultatea de chimie?  Si ce daca fusese sefa de promotie? Ca sa-si petreaca toata viata intr-o fabrica si cu inima tremurind de frica accidentelor de munca? Un technician de treizeci si cinci de ani ramasese orb pe viata dintr-o substanta care-i sarise-n ochi. Aceste ginduri obsesive o macinau zi si noapte. La un moment dat al plimbarii o tragea pe Lidia spre pavilion si abia ce deschidea usa rezervei ca se si aseza in pat, cu fata la perete, semn ca nu mai vrea sa vada pe nimeni.
Boala maica-sii ii zdruncinase Lidiei echilibrul sufletesc si asa destul de subred, pe-atunci incepuse cu antidepresivele si cu somniferele. Increderea in oameni  i se clatina mai de mult. Moartea tatalui ei ii demonstrase cit se putea bizui pe coeziunea si mai ales pe sinceritatea familiei, pentru surorile tatalui ei, Lidia si maica-sa erau socotite niste straine. Bunica paterna a Lidiei urmind exemplu surorilor celui plecat si pentru armonia-n familie, se distantase si ea de vaduva si de orfana.
Cit esti sanatos si ai de toate, si, mai ales bani, toata lumea ti-e prietena. Te-mbolnavesti si-ai scapatat, te ocolesc toti de parc-ai fi o groapa-n drum.
Cind se-nsoara un barbat, se-nsoara cu o femeie, cu un neam intreg, femeia se marita si ea cu un barbat, nu cu tot nemul lui. Familia se divizeaza-n celule. Nu e raspunzatoare una de celelalte, fratii sunt frati cit sint la parinti. Apoi devin soti, sotii, gineri, nurori.
Pe Zamfira Busuioc boala o-ndepartase si de propria familie. Un singur frate ii ramasese apropiat, spre nemultumirea nevesti-sii si a parintilor acesteia.