Destin pierdut

...Cu oarecare jena, I-a rugat pe Feri sa o duca acasa, unde intre timp sosisera si musafirii de la Arad, din partea sotului sau din acte.

Le puse masa, sa mânânce o mica gus-tare, si se scuza fata de ei ca merge sa-si facã un dus. Când ajunse la baie, in momentul când se uita in oglinda si vazu cum arata la fata, o trecu un fior prin corapul sau obosit. Obrazul avea culoarea roasie albastrie, iar venele de la tampla erau umflate. Ramase blocata de imaginea sa in fata oglinzii si bufni in plans, rugandu-se la Dumnezeu, rostind pentru sine:

Doamne, lasa-ma in viata pâna dupa ce trece nunta fetei, apoi poti sa faci ce vrei cu viata mea!

Privind-o cum se indeparta, banateanca se gandea ca asa se intampla in viata, te infelegi mai bine cu un strain decat cu rudele de sânge. Astfel ca adesea te leaga doar o bucata de hârtie, prin care dovedesti ca porti numele lui, sau un legamant facut in biserica. De cele mai multe ori, copiii sunt la mijloc, ei te pun in situatia de a tolera si suferi alaturi de sot, restul devine obisnuinta si gândul la ce va spune lumea. Nimeni nu are dreptul sa fie stapânul altui om, fiecare om are dreptul la viata, astfel ca doar omul este liber arbitru in viata proprie. in acele clipe de visare, Persida se gândea ca o lunga perioada avusese o viata goala, lipsita de sentimentele de dragoste ale tineretii, cele care erau, in viata fiecaruia, cele mai frumoase din viatã, intr-un cuvant, trecuse timpul pe langa ea si i se scursese viata. Isi amintea vorbele lui Ion, Persida, destin pierdut.